Evenimente

Părinte la Superlativ: Atelier intensiv pentru părinți de preadolescenți și adolescenți

Părinte la Superlativ: Atelier intensiv pentru părinți de preadolescenți și adolescenți

A fi părinte este un dar și totodată o continuă provocare. Într-o lume care se transformă continuu, felul în care ne creștem copiii este necesar să se adapteze și să evolueze.

„Simt că s-a îndepărtat de mine” „Parcă nu îl recunosc” „Se stresează tot timpul” „Comentează la orice îi spun”  „Cum să acționez atunci când el nu face ceea ce trebuie sau ceea ce consider că e bine pentru el?”  „E neîncrezător și retras” „Cum pot să îmi sprijin mai mult copilul în relația cu școala?”

Acestea și multe altele sunt întrebări și dileme comune în parentingul modern.

Dacă simți că te confrunți cu dificultăți în relația cu propriul copil, că nu știi cum să îl sprijini, că există neînțelegeri, a apărut o anumită îndepărtare sau unele comportamente ale copilului tău par inacceptabile, este important să înțelegi ce se întâmplă și care sunt măsurile potrivite pentru a crea echilibru.

Te invităm la un workshop intensiv, organizat de specialiști, care te poate ajuta să îți schimbi perspectiva și să înțelegi care sunt cauzele anumitor comportamente și totodată ce poți face tu, ca părinte, pentru a-ți sprijini copilul să își găsească echilibrul și starea de bine.

Ce vom învăța și ce beneficii vom avea, ca părinți, în urma participării la acest workshop intensiv?

  • Vom învăța să construim legături puternice bazate pe înțelegere și respect reciproc și să intermediem schimbarea pozitivă prin strategii direct aplicabile.
  • Perspective noi: înțelegând aspectele psihologice din spatele reacțiilor și comportamentelor copilului
  • Cum să reacționăm într-un mod constructiv pentru a-i sprijini pe copii să își schimbe unele comportamente nedorite, fără a le crea alte probleme de comportament
  • Să descoperim când protecția devine excesivă și cum să ajutăm copiii să devină independenți și puternici
  • Comunicare eficientă: învățăm un model de comunicare pozitiv, echilibrat și eficient, fără supărări fără rost și repetiții inutile
  • O relație constructivă cu copilul, bazată pe punctele forte ale acestuia
  • Gestionarea conflictelor: Tehnici practice pentru a gestiona tensiunile și a construi o relație armonioasă în familie
  • Susținere concretă: cum putem să stimulăm dezvoltarea copiilor și să redefinim într-un mod sănătos psihologic conceptul de performanță atunci când ne referim la rezultatele obținute de aceștia.
Înscrie-te aici

Ce vom face?

A învăța să ne privim copiii într-un mod care nu e marcat de propriile noastre traume și dificultăți emoționale este o adevărată „super-putere".  În relația cu copiii noștri, avem tendința fie să repetăm problemele din copilăria noastră, fie să le evităm excesiv. Oricât de dificil ar părea, sarcina noastră, ca părinți, este să începem această schimbare cu noi înșine. Tocmai de aceea este necesar să înțelegem rădăcinile propriilor comportamente și să începem să ne (re)educăm ca părinți pentru a vedea lucrurile diferit. 

Un pas important este să învățăm să înțelegem motivele pentru care fiecare copil are anumite comportamente, devenind totodată conștienți de abilitățile și punctele forte ale copiilor noștri. 

Pentru a atinge măcar în parte aceste obiective, am structurat acest program sub forma a 5 sesiuni intensive, cu o frecvență de o întâlnire pe săptămână, ceea ce va permite înțelegerea mai bună și aplicarea noilor informații și experiențe.

Programul se bazează pe elemente valoroase și studiate din psihologie și psihoterapie, alături de modalități practice din metoda Feuerstein.

  • Vom învăța și vom înțelege noi abordări psihologice cu privire la relația între părinți și copii
  • Vom construi o bază psihologică practică și aplicabilă bazată de descoperirile actuale din psihologie cu privire la abordarea adecvată a copilului și a dinamicii relațiilor de familie
  • Vom realiza exerciții practice de autocunoaștere ca părinți dar și unele teste și chestionare pentru a ne înțelege aât pe noi înșine cât și pe copiii noștri mult mai bine
  • Vom înțelege motivele din spatele comportamentelor copiilor
  • Vom învăța să comunicăm
  • Vom învăța să acționăm eficient
  • Vom descoperi care sunt principalele pârghii de transformare și influență în familie
  • Vom dialoga pentru a găsi soluții practice la problemele concrete cu care ne confruntăm ca și părinți
  • Vom primi răspunsuri la întrebări, din partea unor specialiști
  • Vom avea acces la o rețea de suport formată din părinți cu provocări și victorii similare

Ce nu vom face

  • Nu vom avea doar un set de informații sterile pe care să nu știm cum să le aplicăm
  • Nu vom lucra doar cu mintea și ideile ci vom avea experiențe practice directe cu rolul de a înțelege mai bine procesele psihice și a ne schimba perspectiva
  • Nu vom sta să scriem metode predefinite sau soluții general valabile care nu se aplică pentru cazul nostru particular
Înscrie-te aici

Pentru cine este?

Cursul se adresează PĂRINȚILOR ce au copii preadolescenți sau adolescenți cu vârsta cuprinsă între 10 și 17 ani.

Cine prezintă?

Mihai Minoiu - Psiholog clinician și psihoterapeut acreditat de colegiul psihologilor din România, autor și antreprenor, fondator al platformei Dezvoltare Integrativa și coordonator al programelor de dezvoltare de abilități pentru adulți și tineri.

Poți afla mai multe despre mine aici: https://dezvoltare-integrativa.ro/mihai-minoiu

 

Ioana Todor - Psiholog clinician, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, mediator Feuerstein  și evaluator LPAD ( evaluarea dinamică a potențialului de învățare), pentru copii si adulți  și psihoterapeut cognitiv comportamental, coordonator al Centrului de psihologie Otilia Todor.

Poți afla mai multe despre mine aici: https://otiliatodor.ro/despre-ioana-todor/

 

Derulare

  • Durată: 5 sesiuni, cu o durată de 90 de minute fiecare, cate una pe saptamana.
  • Începere: Luni, 13 Mai, ora 18*. Întâlnirile vor avea loc în fiecare zie de luni, de la ora 18.
  • Cost: 1250 lei / persoană. În cazul participării a doi părinți din aceeași familie, se va aplica o reducere de 40% pentru al doilea părinte.
  • Înscriere: Cursul se parcurge față în față, în urma achiziționării pachetului de pe siteul evenimentului sau de la partenerii noștri. În cazul în care aveți un cod de reducere acesta poate fi introdus în pagina de plată, înainte de finalizarea comenzii. După efectuarea plății veți primi confirmarea înscrierii precum și toate datele legate de locația și modul de desfășurare ale celor 5 sesiuni.

*Data de începere poate suferi modificări, ce vor fi anunțate din timp, în funcție de completarea grupei de părinți. Numărul de persoane participante într-o grupă este limitat.

Ești gata să transformi provocările în victorii și să construiești o relație mai profundă și mai împlinită cu copilul tău adolescent? Înscrie-te acum pentru a descoperi cum!

Înscrie-te aici

 

 

Detalii eveniment
Când începe: 13 May, 2024 @ 18:00
Când se încheie: 9 Jun @ 18:00
Locaţie: Brașov
Hartă: Google Maps
Preţ: Pret total (5 sesiuni): 1250 Lei
Înscriere

Speakeri

Mihai Minoiu
Mihai Minoiu

Psiholog clinician și psihoterapeut acreditat de colegiul psihologilor din România, autor și antreprenor, fondator al platformei Dezvoltare Integrativa și coordonator al programelor de dezvoltare de abilități pentru adulți și tineri. Alături de practica privată din cabinet coordonez programe și traininguri de dezvoltare de abilități (soft-skills) pentru companii și dezvolt colaborări internaționale pentru cultivarea de abilități la tineri și copii. Organizez de peste 15 ani ani evenimente de dezvoltare personală, participând totodată ca speaker în prezentări și conferințe pe teme de psihologie și stil de viață echilibrat. Consider că pentru a obține o transformări profunde și durabile în propria ființă este necesară o abordare pozitivă, integrativă și holistică.

Ioana Todor
Ioana Todor

Psiholog clinician, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, mediator Feuerstein și evaluator LPAD ( evaluarea potențialului de învățare), pentru copii si adulți și psihoterapeut cognitiv comportamental, Coordonator al Centrului de psihologie Otilia Todor, coordonând o echipă multidisciplinară de specialiști în domeniul sănătății mentale (psihoterapeuți, psihologi clinicieni, psihopedagogi, pedagogi, terapeuți), fiind în colaborare cu medici specialiști în domeniile neurologie și psihiatrie infantilă, și psihiatrie adulți. Sunt specialist licențiat în utilizarea platformelor de testare psihologică care vizează: realizarea profilului de personalitate, evaluarea inteligenței cognitive, emoționale și sociale, testarea aptitudinilor cognititve, identificarea dezechilibrelor și tulburărilor psihoemoționale și de personalitate, deteriorarea cognitivă, evaluarea nivelului de dezvoltare psihoemoțional la copii, evaluare vocațională și a aptitudinilor. https://otiliatodor.ro/despre-ioana-todor/

Lasă un comentariu

Înapoi la evenimente
euplatesc banner